Serviciul financiar

Serviciul Financiar este condus de un şef de serviciu, subordonat din punct de vedere administrativ Direcţiei Economice;

 Serviciul Financiar are în principal următoarele atribuţii:

  • efectuarea operațiunilor de încasări și plăți prin casierie și virament bancar;
  • întocmirea și verificarea deconturilor, elaborarea documentelor de plată/ încasare pentru drepturile ce revin titularilor de deconturi;
  • asigurarea legăturii universității cu unitățile Trezoreriei statului și cu instituțiile bancare, urmărirea cu maximă operativitate a operațiunilor și fluxurilor financiare derulate;
  • intocmirea documentației pentru obținerea certificatului de atestare fiscală și cazier fiscal de la Administrația Financiară privind obligațiile către bugetele statului;
  • organizarea, funcționarea și controlul casieriei universității;
  • asigurarea gestiunii conturilor bancare deschise la Trezoreria statului și la bănci comerciale;
  • facturarea livrărilor de bunuri și servicii la nivelul universității;
  • organizarea, coordonarea și controlul activității de analiză a clienților pe surse de finanțare, corespondența cu clienții universității și predarea trimestrial, către DJCA-SJCA, a situației clienților restanți pentru demararea procedurii de recuperare a debitelor;
  • exercitarea altor atribuții stabilite pe linie ierarhică, în conformitate cu normele legale în vigoare, regulamentele, metodologiile și procedurile interne de lucru.

    Serviciul financiar este condus:
Ec. Florin Comăniciu;
tel:021/3191900/01 int.676; e-mail: florin.comaniciu@ase.ro